Zi de bilanţ în Episcopia Sălajului. Activitatea pe anul trecut a fost analizată în şedinţa Adunării Eparhiale[2018-01-14]de Iulian DumitraşcuÎn sala de la demisolul Catedralei Episcopale Înălţarea Domnului din Zalău s-a desfăşurat duminică şedinţa Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului. Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârşită de PS Petroniu. De asemenea, înainte de începerea lucrărilor forului bisericesc a fost săvârşită o slujbă de Te-Deum. În continuare, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului. În timpul şedinţei a fost prezentată activitatea Eparhiei pe anul 2017, pe baza rapoartelor principalelor sectoare de activitate: administrativ-bisericesc, cultural, economic şi social-filantropic. Potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale Eparhiei, fiind formată dintr-un număr de 30 membri, dintre care 20 sunt mireni, iar 10 sunt clerici, aleşi pentru un mandat de patru ani. După citirea rapoartelor, au urmat luările de cuvânt ale membrilor Adunării Eparhiale care au apreciat pozitiv activitatea desfăşurată prin sectoarele de resort din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1639, Ultimul acces: 2026-10-07 02:30:16
|
Timp total: 0.04s...
[]:1